Toamna academică

Un stol de ciori se-așează, cu-ndrăzneală,
Străine de-orice formă de sfială,
Pe cheful meu de-adâncă cultivare
Lăsând în urmă doar spoailă
De răbdare.

Și-ncerc să le alung, să nu le judec greu,
În timp ce caut, pe la colțurile minții, cheful meu
De a mă regăsi-n fărâmituri…
Recalibrată către scop, mă-ntorc l-același vechi traseu,
Păstrat în mii și mii de frânte partituri.

Ca un ecou aud, în depărtare, o notă surdă
Ce îmi pune-n suflet picătură de culoare… O notă caldă
De iubire-nmiresmată
Cu un parfum de sfântă mângâiere,
Ce îmi transformă ciorile în înghețată!

Doar El îmi dă putere să încep încă o dată,
El, care face tot, după buna-I plăcere!