ce ar fi dacă ?!??…

Am auzit astăzi, la Radio Cireșarii, intervenția telefonică a unui ascultător cu o perspectivă interesantă: “dacă am fi în fața lui Dumnezeu, ne-am descompune!”. Într-adevăr, Dumnezeu este sfânt, bun, dar în egală măsură drept. Nimeni nu a reușit să vadă fața Lui. Cum ar putea cineva, care este doar un pumn de țărână, să privească în ochii Celui perfect și lipsit de vină? Câți nu conștientizează că, mai târziu sau mai devreme, îl vor vedea pe Dumnezeu față în față? Este adevărat că, la un punct, întâlnirea va fi iminentă însă diferența constă în faptul că, spre deosebire de acum, întâlnirea de atunci va fi una ce va avea consecințe capitale.

Întâlnirea ta cu Dumnezeu poate avea loc astăzi. Nu vei avea ocazia să Îl vezi în față, însă. Asta ar fi provocarea. Credința își face loc în această primă întâlnire, întâlnire premergătoare celei finale. Cum ar putea cineva, în naivitatea sa, să creadă că va putea evita acel moment crucial în care va sta înaintea Dumnezeului care a creat cerul,  pământul și tot ce cuprind ele?!? Biblia spune că, înainte de acest episod, vor fi oameni care se vor ascunde în peșteri, oameni care vor spune munților și stâncilor: “Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce stă pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6:16,17).

Cât de dramatice vor fi consecințele respingerii lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu, ca Tată plin de dragoste pentru oameni, L-a trimis pe Domnul Iisus să fie răstignit pentru tine iar tu ai fost puțin cam prea ocupat pentru a-ți face timp să vorbești cu El, să îl lauzi sau să îi mulțumești! Tu, care trebuia sa mori pentru păcatele tale, ai fost iertat prin jertfa Lui.  Domnul Iisus îți poate fi apărătorul sau nu. Există oare vreun mod în care îți poți arăta îndeajuns recunoștința față de El, Dumnezeu, Tatăl tău?

…și, totuși, nu pare să fie suficient pentru atât de mulți…

This entry was posted in Ganduri and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a comment