Gânduri din tabără

La începutul săptămânii trecute am fost cu cei de La Răscruce într-o tabără de 4 zile.

Am avut parte de un timp rodnic din punct de vedere calitativ (îndurarea Domnului a fost prezentă peste puterea noastră de percepție), o vreme propice scopului nostru (nici prea-prea, nici foarte-foarte!), discuții consistente, relații legate prin activități, râsete, putin frig (am stat la cort), ore de nesomn, mult finetti (până săptămâna trecută habar nu am avut că îl gasești și la “galetușă” de 5 kilograme!!!), zâmbete sfioase sau stridente, țipete, energie, voioșie, nerăbdare, agitație și multe surprize. Ca număr nu am fost foarte mulți: 8 adolescenți și 10 rascruciați dintre care 3 juniori -1 junior și două juniorițe (sub 9 ani)+Carine (care s-a îngrijit ca noi să avem burțile pline, iar intestinele noastre să nu o ia la galop).

Timpul a fost unul în care Domnul mi-a aratat că sunt oameni (nu doar unul- doi, ci mulți!), în generația noastră, care sunt interesați de existența Lui în ciuda prejudecăților mele (cum că tinerilor nu le-ar mai păsa de Dumnezeu). Deși scopul taberei a fost acela de a prezenta dintr-o perspectivă creștin-biblică valorile, de a vedea providența lui Dumnezeu în diferite situații și de a-i îmbogăți pe adolescenți, cred că primii care au avut de câștigat am fost noi, cei mai mari. Râsetele și bucuria lor erau cele mai de pret cadouri pe care le puteam primi, alături de atașamentul vizibil și deschiderea evidență. Domnul a pus în ei o scânteie din El, care va arde la timpul potrivit. Tinerii sunt plini de entuziasm, putere, idei și imaginație, toate acestea canalizate corespunzător având consecințe extraordinare. A investi în ei înseamnă a investi pentru viitor, pentru veșnicie. Mă rog ca sămânța semănată în inimile lor să nu se întoarcă fără rod.

Un lucru ce mi-a rămas în minte a fost faptul că la întoarcere am avut parte de o vreme extrem de capricioasă: intram în zone cu ploaie în anumite comune, în altele erau doar nori dar nu ploua (și asta la interval de câteva minute!). Uneori ploile erau atât de dese încât nu vedeai la distanță în câțiva zeci de metrii în față. Dar, cu toate astea, ne-am continuat drumul pentru că trebua să ajungem la Iași. Ca urmare, intemperiile au fost ignorate. Mă gândeam la viața noastră de creștini, că de multe ori știm de unde plecăm și unde trebuie să ajungem, dar nu stim cum va fi “vremea” pe drum: o fi soare, o fi ploaie cu gheață, o fi doar o ploaie torențială, o fi vijelie, crivăț sau altceva? Domnul știe ce ne-a pregătit, dar ce contează într-adevăr este să ne menținem constanța în acțiuni fără a ne afecta prea tare “vremea” din jurul nostru. Nu te concentra pe peisaj, ci concentrează-te pe scop! Păstrează-ți cugetul curat, ai grijă de inima ta și stai pe stânca ce este Hristos, de unde nimeni nu te va clinti. Harul Lui îți este indeajuns!

Posted in Uncategorized | Leave a comment

… ca după o lungă pauză…

A trecut ceva timp de când nu am mai scris pe blog și, trebuie să recunosc, îmi era dor. Sper să redevin dornică de a împărtăși cu voi gândurile, frământările și ideile ce îmi trec prin minte.

Vreau sa vă mulțumesc pentru că, deși nu am mai postat nimic pe blog, m-ați vizitat din când în când. Mă simt onorata! Rămâne să ne regăsim în rânduri,
Miki

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Lecții de viață

Astăzi mergeam agale spre autogara din Păcurari când, după o trecere de pietoni, am văzut un cățel cu trei picioare. Prima mea reacție a fost compătimirea lui. Îmi era sincer milă de el și mă gândeam cât de greu trebuie să îi fie. Deși se cunoștea că piciorul îi fusese amputat, îmi imaginam că viața lui nu mai este aceeași. Dar, în afară de faptul că mergea puțin mai greu, avea echilibru și părea vesel. Mi s-a părut interesant că, deși era un cățel comunitar, cineva a avut grijă să ajungă la un veternar care să se ocupe de problema lui.

Ziua mea nu fusese una tocmai bună. Eram nemulțumită de anumite situații și nu le puteam considera ca fiind meritate. În graba mea, am uitat că este Cineva care deține controlul absolut. Dacă acest cățel nu ar fi avut piciorușul amputat, cu siguranță starea lui de sănătate ar fi fost una foarte gravă astăzi – pe lângă o durere insuportabilă, necrozarea membrului ar fi dus la septicemie.

De ce nu ar fi așa și pentru mine? Așa cum poate cățelul avea doar trei picioare, m-am gândit că există și în viața mea câte ceva ce eu văd ca fiind indispensabil, ceva fără de care poate nu mă imaginez trăindu-mi mica viața imperfectă în perfecțiunea mea deformată. Deși știu că nimic nu se întâmplă după regula hazardului, uneori alunec și uit… uit de Tine… uit că, dacă cer una sau alta, nu înseamnă că îmi vor face bine… ci, din contra! pot contribui la deteriorarea vieții mele… o septicemie subtilă cu efecte devastatoare din cauza nemulțumirii și necredinței mele…

Așa că m-am hotarât: m-am hotarât să Te las să amputezi din viața mea tot ce e în plus – amărăciune, invidie, necredință, răutate, nesiguranță sau orice altceva care mă ține departe de Tine… aleg să cred, în ciuda luptei cu mine însămi… Aleg să fii medicul care va îngriji de rana mea, indiferent de natura ei. Mai vindecă Tu, încă o dată, corpul meu greoi și bolnav, plin de răni și durere… M-ai învățat să cred în Tine atunci când viitorul îmi pare fără soluții… învață-mă să cred chiar dacă simțurile mă înșeală, raportându-se la ceea ce văd ca fiind posibil fizic… Ajută-mă să văd minunile Tale din viața mea, Doamne Iisuse! Orbul din mine strigă pe uliță și cere îndurare… singurul element care-mi mai poate colora viața…

Posted in lecții de viață | Tagged , , | 6 Comments

…paradoxal…

Trăim în lumi reci și pustii înghesuite-n trup de om,
Visăm la ceruri azurii – dar trăim viața monocrom…
Ne facem existența un hazard, o umplem cu-ntrebări și gol,
Visăm la lucruri care ard – iubim nimicuri care mor…

Trăim în frig și în noroi, strângând gunoaie cu elan,
Și ținem inimi aspre-n haine moi uitând că Tu, ce ne-ai făcut, aveai un plan…
Trăim… dar nu trăim decât păcat… suntem un abur trecător,
un chip de lut – strivit de ceea ce cu râvnă a creat –
cu mii și mii de lucruri de făcut… Suntem lipsiți de timp, pierzând ce-i important…

Dar dacă într-o zi vom realiza
că suntem goi… și seci… și reci… că suntem doar păcat…
Când ne vom întâlni cu Dumnezeu, cu Cel ce a murit și a-nviat
plătind cu însăși viața Lui viața mea…
Abia atunci putea-vom spune că, în sfârșit, trăim cu-adevărat!

Posted in Ganduri, Poezii | Tagged , , , , | Leave a comment

Mai este nevoie de Recycle Bin?

Mai mult ca oricând, societatea – la nivel mondial – trece printr-o perioadă de criză… ca oameni, trăim mult mai bine decât cei dinaintea noastră în ceea ce privește condițiile de viață sau bunurile de care ne bucurăm. Asta din perspectiva posesiunile…

Din punct de vedere psihic cred însă că nu au fost alții mai chinuiți ca noi: piața ne invadează cu superoferte, promoții, lichidări de stocuri, reclame, mesaje audio-vizuale evidente sau mai puțin evidente… Și noi acumulăm, ca tot omul modern, de aici și de ‘colo – că oricum ideal este să fim polivalenți! Mai o reclamă, mai un poster, mai un afiș… a fi la curent cu totul este un must. Păi… și unde este problema?, probabil vei spune…

Problema stă în faptul că viața trece pe lângă noi și ne ducem exact așa cum am venit… problema este că adunăm gunoaie, ca toți de lângă noi… a-ți aduna gunoaie deja nu mai reprezintă ceva neobișnuit… este, oricum, ceea ce toți fac. Suntem prea ocupați să mai vorbim cu cei de lângă noi, suntem prea ocupați să mai iubim, suntem prea ocupați să mai zâmbim, să mai visăm, să așteptăm… suntem prea suspicioși, tensionați, îngrijorați.. urâm mai mult decât iubim, lovim mai mult decât mângâiem, rupem mai mult decât creăm, descurajăm mai mult decât ridicăm… demolăm, ucidem, turtim, strivim, căutăm independența…

Pretindem a fi ființe independente, deși am fost creați să trăim împreună…  Omul nu poate trăi de unul singur, ci este o ființă socială. Dar acum trăim în noi, pentru noi… nu mai trăim de mult pentru ceilalți. Deși ne dorim să fim fericiți dobândim depresii, atacuri de cord și boli pe bază de stress… Muncim până la epuizare, concentrați pe sine, de parcă am moșteni pământul…  Ne-am pierdut bucuria și ne zbatem în neputința noastră  încercând să o înlocuim ce altele fără să ne gândim că Cineva este gata să facă curățenie, în inimile noastre, pentru noi. Cineva a trecut prin lumea gunoaielor pentru a putea fi de ajutor celor ce Îl cheamă.

Bizar mi se pare că toți avem o oarece atitudine respingătoare față de gunoieri, dar nu apreciem niciodată că, spre deosebire de noi, ei curăță  parcurile, străzile, orașul, drumurile… și avem, cel puțin, pe unde trece… în noi cred că drumurile sunt de mult închise pentru că mizeria este peste tot… Cine să intre acolo? Iisus, Cel ce a luat toate păcatele omenirii asupra Lui la Golgota… El este cel ce face curățenie în mine… neobosit, blând, drept, atent și mereu prezent! Dacă există vreo soluție de a ne curăța interioarele, El este acea soluție! Și, totuși, atât de puțini sunt cei ce Îi fac reclamă!…

“Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe. Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuși îngrijește de voi” 1 Petru 5:6,7.

PS. Când vei vrea să te apuci singur de făcut ordine în tine, gândește-te de două ori!

Posted in Ganduri, Pe la mine prin viață | Tagged , , , | 2 Comments

Același Tu, o altă eu…

Zâmbetul Tău de primăvară aurie,
care doboară orice inimă de piatră,
s-a îndurat de sufletu-mi sălbatic
cum nu m-aș fi putut gândi vreodată…

Un frig de iarnă rece și-ascuțită,
Din inima-mi neșlefuită și vulgară,
ieșea… Un pumn sărac de tină-nvinețită,
De ură și o cantitate neimaginată de răceală…

Erai străin și intangibil pentru mine,
dar totuși… îmi fusese dor de vocea Ta!
aveam o sete și o foame după pacea-Ți…
și bucurie de-a Te asculta…

deși cu teamă, am decis să mergem împreună,
să fii Tu universul meu întreg!…
Ce aș fi fost de nu Te-aș fi ales pe Tine?
O mare de nimic… un hău… un loc secat…
Încerc, dar mi-este mult prea greu să mă-nțeleg…

E Duhul Tău ce schimbă încă lumea,
E Duhul Tău ce mișcă inimi moarte…
Ești singura salvare-a omenirii,
Ai fost, ești și vei fi mereu în toate
Iisus!

Posted in Ganduri, Poezii | Tagged , , , , , , , , , , , | 7 Comments

mi-e sete…

mi-e sete de Tine,
de bucata de iubire
primită, pe nedrept, din mana Ta ce ține
tot…

mi-e sete și simt că fără Tine
viața mea merge din lac în puț…

vreau o cană de lumină,
o pată de culoare,
o doză dublă de optimism
din curcubeul Tău …

mi-e sete de ecoul Tău…
mi-e sete de mor…
plouă-mă Tu, cu răbdare, din nou!

Posted in Ganduri, Poezii | 1 Comment